joi, 3 decembrie 2009
m-am plictisit
Probabil ca nu am sa mai scriu nimic aici... Daca nu o sa ma razgandesc ... Dar nu prea cred.
joi, 19 noiembrie 2009
untitled
Ma distreaza remarcile de genul "asa suntem noi romanii" adicatelea prosti, lenesi, murdari, sau mai stiu eu ce. Si de ce ma distreaza aceste remarci? Pentru ca sunt facute de oameni care, cu totii, gandesc: "asa sunt toti romanii cu exceptia mea" sau, eventual, isi asuma o vina colectiva pe ideea ca pedeapsa colectiva nu se poate. Nu exista vina colectiva ci doar vina personala. Nu sunt vinovati "romanii" ca sunt coji de seminte pe jos, ci tu, boul care le arunci.
De ce vorbesc despre asta? pentru ca, de curand, un amic mi-a atras atentia asupra unei reclame in care unul facea mizerie de zor si, in final, este aruncat el la cos. Iar respectivul amic, extrem de amuzat de reclama pe care nu o percepea ca avand vreo legtura cu el personal, a spus ceva despre "asa-s romanii".
Dar el este un tip care niciodata nu strange dupa el. La gratar sau mai stiu eu ce se uita urat la mine cand strang mizeria intr-o punga sa o duc acasa, la cos : "da' ce, nu vad cata mizerie este deja in jur?" Si daca e mizerie ce? Nu vin eu cu sacul sa curat dupa altii, ca nu am chef. Dar macar dupa mine nu ramane locul mai mizerabil decat inainte.
Problema nu este aceea ca romanii in general sunt asa si pe dincolo, problema este ce anume alege fiecare dintre noi sa fie. Si macar daca alege sa fie cumva sa fie constient ca o face, ca nu "romanitatea" din el l-a determinat sa faca x, y sau z ci ca el a ales. Dar nu, romanii fac mizerie, fura, iau mita, etc. Nu oamenii individuali ci noi toti, iar faptul ca o fac toti face sa fie justificabil ca o fac si eu.
De ce vorbesc despre asta? pentru ca, de curand, un amic mi-a atras atentia asupra unei reclame in care unul facea mizerie de zor si, in final, este aruncat el la cos. Iar respectivul amic, extrem de amuzat de reclama pe care nu o percepea ca avand vreo legtura cu el personal, a spus ceva despre "asa-s romanii".
Dar el este un tip care niciodata nu strange dupa el. La gratar sau mai stiu eu ce se uita urat la mine cand strang mizeria intr-o punga sa o duc acasa, la cos : "da' ce, nu vad cata mizerie este deja in jur?" Si daca e mizerie ce? Nu vin eu cu sacul sa curat dupa altii, ca nu am chef. Dar macar dupa mine nu ramane locul mai mizerabil decat inainte.
Problema nu este aceea ca romanii in general sunt asa si pe dincolo, problema este ce anume alege fiecare dintre noi sa fie. Si macar daca alege sa fie cumva sa fie constient ca o face, ca nu "romanitatea" din el l-a determinat sa faca x, y sau z ci ca el a ales. Dar nu, romanii fac mizerie, fura, iau mita, etc. Nu oamenii individuali ci noi toti, iar faptul ca o fac toti face sa fie justificabil ca o fac si eu.
vineri, 13 noiembrie 2009
Moda
Uneori imi vine greu sa cred cat de multe tampenii inghitim pe nemestecate pentru ca ni se spune ca sunt adevarate. Sau ca asa e la moda.
Uneori ma intreb daca oamenii sunt chiar atat de prosti sau doar eu sunt cea proasta care nu reuseste sa se inconjoare de oameni capabili sa gandeasca. Sau cel putin nu suficient de des, sau nu cu suficient de multi.
si alteori am norocul sa intalnesc pe cate cineva destept. atent. pe faza. si, in ultimul timp parca totusi asta inceteaza sa fie suficient.
Uneori ma intreb daca oamenii sunt chiar atat de prosti sau doar eu sunt cea proasta care nu reuseste sa se inconjoare de oameni capabili sa gandeasca. Sau cel putin nu suficient de des, sau nu cu suficient de multi.
si alteori am norocul sa intalnesc pe cate cineva destept. atent. pe faza. si, in ultimul timp parca totusi asta inceteaza sa fie suficient.
joi, 12 noiembrie 2009
lucruri pe care nu le pot intelege.
Am si eu o nelamurire si o problema:
Ce este cu afisurile alea : "Nu aruncati hartia in toaleta" sau wc dupa caz. Ce pana mea inseamna asta? Mi se pare cea mai scarboasa chestie posibila: un cos in care trebuie sa pui hartia cu care te-ai sters. Ca sa ce? se recicleaza? o spala si o pun la loc? Care este scopul unui asemenea afis? si al unui asemenea sfat/cerinta. Chiar exista WC-uri care sa nu se infunde cand iti faci nevoile in ele dar sa se infunde de la o bucatica de hartie?
Mi se pare scarbos, neigienic, si ma irita chiar si gandul ca cineva sta sa stranga hartia folosita de altul.
p.s. Nu cred ca am vazut vreodata, in budele in care am vazut asemenea afise, sa existe o punga in cosul de gunoi.
p.p.s. da, au pus un asemenea afis la mine la serviciu si, desi nu ma conformez (asa-s eu mai rebela, stiu) zilnic il vad, ma minunez si ma enervez.
Ce este cu afisurile alea : "Nu aruncati hartia in toaleta" sau wc dupa caz. Ce pana mea inseamna asta? Mi se pare cea mai scarboasa chestie posibila: un cos in care trebuie sa pui hartia cu care te-ai sters. Ca sa ce? se recicleaza? o spala si o pun la loc? Care este scopul unui asemenea afis? si al unui asemenea sfat/cerinta. Chiar exista WC-uri care sa nu se infunde cand iti faci nevoile in ele dar sa se infunde de la o bucatica de hartie?
Mi se pare scarbos, neigienic, si ma irita chiar si gandul ca cineva sta sa stranga hartia folosita de altul.
p.s. Nu cred ca am vazut vreodata, in budele in care am vazut asemenea afise, sa existe o punga in cosul de gunoi.
p.p.s. da, au pus un asemenea afis la mine la serviciu si, desi nu ma conformez (asa-s eu mai rebela, stiu) zilnic il vad, ma minunez si ma enervez.
miercuri, 4 noiembrie 2009
salvati animalele
As vrea sa scriu despre una dintre chestiile care ma enerveaza cel mai tare pe lumea asta: Emisiunile de pe animal planets in care sunt salvate diverse animalute maltratate, chinuite si abuzate.
In general ma enerveaza ingrozitor majoritatea campaniilor privind drepturile animalelor, discutiile despre cainii vagabonzi, etc. Dar emisiunea aia este absolut deosebita. Incredibila. Naucitoare.
Adicatelea am eu un animal. Sau 20. Poate ca nu ii hranesc eu prea bine, poate nu ii ingrijesc prea bine, ca de, daca am 20 poate nici nu imi permit, dar, ma rog. Poate le iubesc din tot sufletul dar nu am timp/ bani/ educatie medicala suficienta cat sa le port de grija foarte bine. Sau poate ca sunt un sadic nenorocit caruia ii place sa le chinuie.
Nu conteaza, adica da, conteaza, foarte tare, dar la alta rubrica. La rubrica asta nu conteaza.
Si acum se sesizeaza politia animalelor. Si iata-i cum vin, calare pe cai albi (ei nu chiar), gata sa se sacrifice, sa duca o lupta epopeica fie cu mine, proprietarul ticalos care nu este de acord sa isi dea animalele, fie chiar cu animalele, care, traumatizate fiind, musca, zgarie, sunt agresive.
Totul pentru a salva BIETELE animale, chinuite, maltratate, abuzate, ticalosite, de o soarta cruda.
Dupa care, respectiva politie le salveaza si.... le omoara pe capete.
Ca vezi doamne, unele dintre ele nu mai sunt recuperabile. De exemplu la un moment dat era o emisiune in care deplangeau in final ca urma sa omoare fro 10 pisici ca vezi doamne scabia lor era prea avansata. SCABIE.
Acum sincer, oricare dintre voi, daca ati fi intrebat, ce ati prefera? Sa aveti raie restul vietii sau sa fiti ucisi pe loc, ca sa va scuteasca de chinuri?
Oi fi eu mai tampita, zau, dar eu as prefera ORICAND scabia.
Chiar si dintre cele recuperabile, o mare parte nu isi gasesc stapani.
Si voala de vezi si pe ale le salveaza tot ucigandu-le.
Asa ca sfarsim printr-un masacru total in numele bietelor animale. Practic ele trebuie salvate de o soarta mai cruda decat moartea. Majoritatea lor chiar prin Moarte.
Si stai sa te intrebi dom'le ... oare Hitler nu o fi fost neinteles? Poate ca el... din prea multa dragoste a.....
Comparatia este cam de prost gust. Recunosc.
Dar oricum toata ideea campaniilor pentru drepturile animalelor este de prost gust. Ea porneste in mare de la o analogie om - animal. Adica vezi dom'le, sunt si ele, bietele animale, oameni, adica nu oameni dar cam la fel. Au drepturi.
Nu compari animalele cu oamenii. Daca tu ai impresia ca un om sau un animal au o valoare echivalenta atunci esti tampit. Daca ai vedea un copil inecandu-se, si, la oarecare distanta, un pui de matza inecandu-se, stiind ca nu ii poti salva pe amandoi. Ai avea ezitari dupa cine sa sari?????
Daca anumite animale pericliteaza viata unor oameni si reactia ta este "vai, bietele animale" asta nu inseamna ca valorizezi viata unui animal ci ca o devalorizezi pe cea a unui om.
Si daca tot te dai rotund ca adori animalele ... atunci de ce le omori?????? Daca au drepturi, de ce nu au dreptul la viata?
Si acum emisiunea, din aceasta serie, care m-a socat cel mai tare:
Salvarea unui catel de fro 9 ani, prost ingrijit.
Recunosc, catelul nu arata foarte bine. Era cam urduros, cam nespalat, flocos si cu parul incurcat, de, clar neingrijit. Rotofei si vesel, dar neingrijit.
Problema era ca apoi ni l-au aratat si pe stapan. Un mos de peste 70 de ani, fara familie, fara prieteni, care atata avea pe lume, acest catel. Pe langa mos, cainele arata boboc. Adica se vedea ca acel catel nu era neingrijit pentru ca mosului nu ii pasa, ci pentru ca nu mai era in stare sa aiba grija nici de el.
Si au salvat catelul. Evident.
Era prea batran sa ii mai gaseasca un nou camin.
Si a fost eutanasiat. Evident.
Si chiar daca nu ar fi fost. Cine era mai important? Cainele sau mosul? Lasi complet singur un mos nenorocit ca sa protejezi o biata javra care nu este spalata si pieptanata suficient de des?
In general ma enerveaza ingrozitor majoritatea campaniilor privind drepturile animalelor, discutiile despre cainii vagabonzi, etc. Dar emisiunea aia este absolut deosebita. Incredibila. Naucitoare.
Adicatelea am eu un animal. Sau 20. Poate ca nu ii hranesc eu prea bine, poate nu ii ingrijesc prea bine, ca de, daca am 20 poate nici nu imi permit, dar, ma rog. Poate le iubesc din tot sufletul dar nu am timp/ bani/ educatie medicala suficienta cat sa le port de grija foarte bine. Sau poate ca sunt un sadic nenorocit caruia ii place sa le chinuie.
Nu conteaza, adica da, conteaza, foarte tare, dar la alta rubrica. La rubrica asta nu conteaza.
Si acum se sesizeaza politia animalelor. Si iata-i cum vin, calare pe cai albi (ei nu chiar), gata sa se sacrifice, sa duca o lupta epopeica fie cu mine, proprietarul ticalos care nu este de acord sa isi dea animalele, fie chiar cu animalele, care, traumatizate fiind, musca, zgarie, sunt agresive.
Totul pentru a salva BIETELE animale, chinuite, maltratate, abuzate, ticalosite, de o soarta cruda.
Dupa care, respectiva politie le salveaza si.... le omoara pe capete.
Ca vezi doamne, unele dintre ele nu mai sunt recuperabile. De exemplu la un moment dat era o emisiune in care deplangeau in final ca urma sa omoare fro 10 pisici ca vezi doamne scabia lor era prea avansata. SCABIE.
Acum sincer, oricare dintre voi, daca ati fi intrebat, ce ati prefera? Sa aveti raie restul vietii sau sa fiti ucisi pe loc, ca sa va scuteasca de chinuri?
Oi fi eu mai tampita, zau, dar eu as prefera ORICAND scabia.
Chiar si dintre cele recuperabile, o mare parte nu isi gasesc stapani.
Si voala de vezi si pe ale le salveaza tot ucigandu-le.
Asa ca sfarsim printr-un masacru total in numele bietelor animale. Practic ele trebuie salvate de o soarta mai cruda decat moartea. Majoritatea lor chiar prin Moarte.
Si stai sa te intrebi dom'le ... oare Hitler nu o fi fost neinteles? Poate ca el... din prea multa dragoste a.....
Comparatia este cam de prost gust. Recunosc.
Dar oricum toata ideea campaniilor pentru drepturile animalelor este de prost gust. Ea porneste in mare de la o analogie om - animal. Adica vezi dom'le, sunt si ele, bietele animale, oameni, adica nu oameni dar cam la fel. Au drepturi.
Nu compari animalele cu oamenii. Daca tu ai impresia ca un om sau un animal au o valoare echivalenta atunci esti tampit. Daca ai vedea un copil inecandu-se, si, la oarecare distanta, un pui de matza inecandu-se, stiind ca nu ii poti salva pe amandoi. Ai avea ezitari dupa cine sa sari?????
Daca anumite animale pericliteaza viata unor oameni si reactia ta este "vai, bietele animale" asta nu inseamna ca valorizezi viata unui animal ci ca o devalorizezi pe cea a unui om.
Si daca tot te dai rotund ca adori animalele ... atunci de ce le omori?????? Daca au drepturi, de ce nu au dreptul la viata?
Si acum emisiunea, din aceasta serie, care m-a socat cel mai tare:
Salvarea unui catel de fro 9 ani, prost ingrijit.
Recunosc, catelul nu arata foarte bine. Era cam urduros, cam nespalat, flocos si cu parul incurcat, de, clar neingrijit. Rotofei si vesel, dar neingrijit.
Problema era ca apoi ni l-au aratat si pe stapan. Un mos de peste 70 de ani, fara familie, fara prieteni, care atata avea pe lume, acest catel. Pe langa mos, cainele arata boboc. Adica se vedea ca acel catel nu era neingrijit pentru ca mosului nu ii pasa, ci pentru ca nu mai era in stare sa aiba grija nici de el.
Si au salvat catelul. Evident.
Era prea batran sa ii mai gaseasca un nou camin.
Si a fost eutanasiat. Evident.
Si chiar daca nu ar fi fost. Cine era mai important? Cainele sau mosul? Lasi complet singur un mos nenorocit ca sa protejezi o biata javra care nu este spalata si pieptanata suficient de des?
luni, 2 noiembrie 2009
Vis
Am avut in noaptea asta cel mai cretin vis posibil. In primul rand eu nu visez. Adica, da, stiu ca visez, dar practic niciodata nu imi amintesc ce anume. Imi spun colocatarii ca m-am certat in somn, am gemut, am soptit, sau mai stiu eu ce. Dar pot sa imi numar pe degete visele tinute minte dimineata. Asadar, prin simplu fapt ca mi l-am reamintit acest vis a fost ciudat
Cat despre cea anume am visat ... Eram tip si printre alte chestii complicate si elucubrante pe care nu mi le mai amintesc ... aveam prima mea experienta homoesexuala. Care nu ma deranja in mod deosebit dar pe care am oprit-o in momentul in care am constatat ca nu imi place, dincolo de ideea ca era misto sa stii ca esti dorit. (inaltatoare ganduri imi treceau prin cap, nu? !?!?!?!)
Ah, da, nici macar nu aveam senzatii, direct ci era ca si cand eu priveam in capul meu si intelegeam ideile la modul perfect rational, adica nu resimteam senzatiile propriuzise, ci asa un fel de povestire la persoana I. La drept vorbind este oarecum logic, poate ca pana si subconstientul meu a priceput ca era cam complicat sa ma faca sa simt senzatiile pe care nu am de unde sa le cunosc, cele pe care le simte un barbat. Dar oricum, dezavantaj eu, daca am un vis erotic si nicimacar nu am senzatii erotice, nu?
De altfel nu am avut niciodata un vis erotic, asa ca ce-i nou in asta, nu?
Ei bine e nou ca eram tip si aveam experiente homosexuale??????????
Ce draci baltati incearca sa imi comunice inconstientul asta? ALO!!!!! E cineva acolo????????? Te-ai tampit de tot????????
Cat despre cea anume am visat ... Eram tip si printre alte chestii complicate si elucubrante pe care nu mi le mai amintesc ... aveam prima mea experienta homoesexuala. Care nu ma deranja in mod deosebit dar pe care am oprit-o in momentul in care am constatat ca nu imi place, dincolo de ideea ca era misto sa stii ca esti dorit. (inaltatoare ganduri imi treceau prin cap, nu? !?!?!?!)
Ah, da, nici macar nu aveam senzatii, direct ci era ca si cand eu priveam in capul meu si intelegeam ideile la modul perfect rational, adica nu resimteam senzatiile propriuzise, ci asa un fel de povestire la persoana I. La drept vorbind este oarecum logic, poate ca pana si subconstientul meu a priceput ca era cam complicat sa ma faca sa simt senzatiile pe care nu am de unde sa le cunosc, cele pe care le simte un barbat. Dar oricum, dezavantaj eu, daca am un vis erotic si nicimacar nu am senzatii erotice, nu?
De altfel nu am avut niciodata un vis erotic, asa ca ce-i nou in asta, nu?
Ei bine e nou ca eram tip si aveam experiente homosexuale??????????
Ce draci baltati incearca sa imi comunice inconstientul asta? ALO!!!!! E cineva acolo????????? Te-ai tampit de tot????????
miercuri, 28 octombrie 2009
Gluma zilei
Astazi am citit o chestie super: doi piloti au fost sanctionati pentru ca au uitat sa aterizeze :))
Au depasit cu 150 de mile adica nimica toata - 240 de km aeroportul de destinatie, pentru ca se jucau pe laptop.
Iata drumul lor.
De asemenea, uitasera sa modifice lungimea de unda, cea pe care comunicasera cu turnul de control din orasul de plecare, astfel incat turnul de control si ceilalti piloti care incercau sa le atraga atentia s-au aflat in imposibilitatea de a o face.
Si te gandesti ca unii se plang de SOFERII care vorbesc la telefon ...
Daca tot pun o chestie amuzanta iata si doua linkuri catre cate ceva ce ma amuza. TARE.
sâmbătă, 24 octombrie 2009
hic sunt dracones
Tocmai am terminat cartea "Aurul Incasilor". O carte absolut deosebita. Chiar cred ca este cea mai proasta carte pe care am citit-o de FOARTE multa vreme. Si zau ca am citit ceva carti proaste in ultimul timp. Un fel de Indiana Jones, scrisa ingrozitor. Personajele sunt schitate doar, absolut plate, motivatiile lor lipsesc cu desavarsire, fortele si stamina lor ar fi justificate doar daca ar fi super eroi, intrigile sunt absolut incredibile si puerile, o gramada de mistere, fara stricta legatura, pe care diversi incearca sa le descopere de zeci sau sute de ani sunt elucidate brusc, samd. Toate astea ar face o carte sa fie proasta. Dar sunt doua lucruri care fac ca aceasta carte sa fie absolut deosebita, trecand-o, dupa parerea mea, de la rangul de porcarie la cel de incredibil de proasta. Si anume:
1. Personajele pozitive ucid, in legitima aparare, un numar oarecare de oameni. In schimb, personajele negative, mostrii malefici, nu reusesc, pe tot parcursul volumului, sa omoare PE NIMENI. Nici macar vreun inocent bystander, nici macar vreo matza din vecini, nimic. Se face aluzie la cineva omorat de unul dintre ei INAINTE de momentul la care se desfasoara actiunea cartii, si ni se explica ce ucigasi cu sange rece sunt ei toti, dar inocentii care salveaza situatia ucid in stanga si in dreapta cu sange rece, pe cand perversii criminali nu omoara nici o musca.
2. Deux ex machina. De mult nu am mai citit o carte in care, efectiv, sa coboare din ceruri un deux ex machina care sa rezolve situatia. In aceasta minunata capodopera, autorul, clive cussler, apare ca personaj, povestindu-le eroilor despre existenta unui fluviu subteran care va fi folosit pentru a rezolva misterul/ salva situatia etc. Personajului principal ii pare cunoscuta fata autorului, dar nu stie de unde, iar eroina ii afla numele, pe care, ulterior, se mira ca l-a uitat imediat. Adica interventie divina sau ma rog auctoriala, deschisa, pe fatza, subliniata voit.
In concluzie, stai sa te intrebi. Cine-i prostul aici? Cu siguranta nu autorul care a scris o chestie oribila dar usor vandabila, presupun ca a scos o gramada de bani, faima etc, ci EU, care am stat sa citesc pana la capat sinistra porcarie
1. Personajele pozitive ucid, in legitima aparare, un numar oarecare de oameni. In schimb, personajele negative, mostrii malefici, nu reusesc, pe tot parcursul volumului, sa omoare PE NIMENI. Nici macar vreun inocent bystander, nici macar vreo matza din vecini, nimic. Se face aluzie la cineva omorat de unul dintre ei INAINTE de momentul la care se desfasoara actiunea cartii, si ni se explica ce ucigasi cu sange rece sunt ei toti, dar inocentii care salveaza situatia ucid in stanga si in dreapta cu sange rece, pe cand perversii criminali nu omoara nici o musca.
2. Deux ex machina. De mult nu am mai citit o carte in care, efectiv, sa coboare din ceruri un deux ex machina care sa rezolve situatia. In aceasta minunata capodopera, autorul, clive cussler, apare ca personaj, povestindu-le eroilor despre existenta unui fluviu subteran care va fi folosit pentru a rezolva misterul/ salva situatia etc. Personajului principal ii pare cunoscuta fata autorului, dar nu stie de unde, iar eroina ii afla numele, pe care, ulterior, se mira ca l-a uitat imediat. Adica interventie divina sau ma rog auctoriala, deschisa, pe fatza, subliniata voit.
In concluzie, stai sa te intrebi. Cine-i prostul aici? Cu siguranta nu autorul care a scris o chestie oribila dar usor vandabila, presupun ca a scos o gramada de bani, faima etc, ci EU, care am stat sa citesc pana la capat sinistra porcarie
miercuri, 21 octombrie 2009
Limita de incompetenta
Stiti expresia: “fiecare tinde sa isi atinga limita de incompetenta”? Exista si o explicatie. Nu imi apartine, dar imi place foarte mult. Am presupus ca toate lumea o cunoaste, dar, de curand, am vorbit cu niste prieteni care nu o stiau. Asa ca poate nu o stiti nici voi:
In momentul in care cineva este foarte bun intr-un anumit post, ce se intampla? Este avansat.
Daca si in urmatorul post este foarte bun, atunci, natural, va fi avansat din nou.
Si asa mai departe, pana cand ajunge intr-un post in care nu se mai descurca. Nu mai este bun, nu mai este promovat, dar, daca nu este absolut execrabil, nu va fi nici dat afara. Prin urmare si-a atins limita de incompetenta, si va ramane acolo pe o durata nedefinita, probabil lunga, pentru a face, prost, ceea ce altul ar face mult mai bine.
Asadar o societate concurentiala, bazata pe promovarea corecta a celor care o merita, tinde sa fie o societate in care fiecare este intr-un post mai bun decat merita, in care fiecare este incompetent in activitatea pe care o desfasoara.
Dragut, nu? :)
In momentul in care cineva este foarte bun intr-un anumit post, ce se intampla? Este avansat.
Daca si in urmatorul post este foarte bun, atunci, natural, va fi avansat din nou.
Si asa mai departe, pana cand ajunge intr-un post in care nu se mai descurca. Nu mai este bun, nu mai este promovat, dar, daca nu este absolut execrabil, nu va fi nici dat afara. Prin urmare si-a atins limita de incompetenta, si va ramane acolo pe o durata nedefinita, probabil lunga, pentru a face, prost, ceea ce altul ar face mult mai bine.
Asadar o societate concurentiala, bazata pe promovarea corecta a celor care o merita, tinde sa fie o societate in care fiecare este intr-un post mai bun decat merita, in care fiecare este incompetent in activitatea pe care o desfasoara.
Dragut, nu? :)
Ma intreb
Chiar nimeni nu are nimic de comentat? Ca vad ca sunt destui cei care trec pe aici .... Oameni buni, va multumesc ca ati venit pe blogul meu.
Nu este obligatoriu sa comentati. Dar stiti? Ar fi dragut daca ati face-o. O parere, o incurajare, o injuratura, ceva? :D
Nu este obligatoriu sa comentati. Dar stiti? Ar fi dragut daca ati face-o. O parere, o incurajare, o injuratura, ceva? :D
duminică, 18 octombrie 2009
Despre autoritate
De fapt nu este vorba despre autoritate in general ci despe una dintre figurile autoritatii, si anume politistii.
Intotdeauna m-a socat reactia pe care o au unii oamenii la politisti. Dincolo de un dispret ostentativ, declarat, vezi toate bancurile cu politisti si respectiv succesul nebun pe care l-au avut mereu cei de la Vacanta Mare cu porcariile lor, exista si o alta reactie, aceea de spaima incontrolabila. Am avut de doua ori ocazia sa vad cum, oameni perfecti normali, relativ inteligenti, intra in panica atunci cand vad un politist respectiv atunci cand sunt opriti/ intrebati ceva de catre un politist.
De fapt sa spun si care au fost reactiile care m-au socat legate de politisti, nu? Pe de o parte reactia unei amice de a evita o anumita zona pentru ca acolo era un politists. PARDON? Si daca era ce? Musca? Esti infractor? Pe de alta parte reactia unui prieten atunci cand, pe o plaja, noaptea, am fost legitimati de o patrula - panica totala. Ei nu catadicsisera sa se legitimeze, sa se prezinte, sa nimic, noi nu faceam nimic ilegal, dar daca te intreaba ceva un politist e de rau, ai probleme, nu?
Este ca si cand polististul ar fi asa un fel de monstru mitologic cu 7 capete de care razi in absenta dar la aparitia caruia iti uzi nadragii. In fond nu facem bancuri decat despre ceea ce ne doare, nu? Ceea ce ne afecteaza direct si ceea ce ne intereseaza. Prin urmare de unde aceste reactii la politisti? M-am intrebat mereu.
Pana la urma politistii sunt oamenji ca oricare altii, nu? Recunosc ca nu cunosc foarte multi politisti, dar cei pe care ii cunosc nu sunt nici mai tampiti decat altii si nici nu au 3 capete, coarne si caninii pana la brau. Ei, cunosc si politisti tampiti, dar nu despre asta este vorba. :)
Pana la urma optiunea de a merge la politie/pompieri/armata este in momentul acesta o optiune ok. Castigi bine, sau ma rog, relativ bine dar de la inceput, sansele de avansare sunt bune, daca nu ai chef sa studiezi intensiv, nu te atrage extrem de tare un alt domeniu si nu te deranjeaza regimul de subordonare stricta respectiv perspectiva posibilitatii adrenalinei, de ce nu?
De asemenea, dupa parerea mea, reactia normala la un politist ar trebui sa fie pe de o parte de indiferenta - el isi face treaba lui, tu iti vezi de treaba ta, pe de alta parte de cunoastere a propriilor drepturi.
Pe vremuri consideram ca aceasta reactie ar putea avea legatura cu peroada comunista in care orice contact cu orice fel de autoritate statala putea fi periculos. Acum, de cand am un copil, am gasit o alta explicatie: Amenintarile si spaimele copilariei. Ati observat care sunt cele mai intalnite amenintari? Mamicile, bunicile etc isi ameninta copiii in doua feluri: Nu te du acolo ca e baubaul. Daca faci aia vine politia. Si sa te mai miri ca respectivii copii au o reactie complet disfunctionala cand, ajunsi la maturitate vad un politist... El este teroarea care ti-a bantuit copilaria. Amenintarea incetosata dar terifianta din perioada in care nu stiai propriuzis ce este un politist, dar stiai ca e un motiv de spaima.
Intotdeauna m-a socat reactia pe care o au unii oamenii la politisti. Dincolo de un dispret ostentativ, declarat, vezi toate bancurile cu politisti si respectiv succesul nebun pe care l-au avut mereu cei de la Vacanta Mare cu porcariile lor, exista si o alta reactie, aceea de spaima incontrolabila. Am avut de doua ori ocazia sa vad cum, oameni perfecti normali, relativ inteligenti, intra in panica atunci cand vad un politist respectiv atunci cand sunt opriti/ intrebati ceva de catre un politist.
De fapt sa spun si care au fost reactiile care m-au socat legate de politisti, nu? Pe de o parte reactia unei amice de a evita o anumita zona pentru ca acolo era un politists. PARDON? Si daca era ce? Musca? Esti infractor? Pe de alta parte reactia unui prieten atunci cand, pe o plaja, noaptea, am fost legitimati de o patrula - panica totala. Ei nu catadicsisera sa se legitimeze, sa se prezinte, sa nimic, noi nu faceam nimic ilegal, dar daca te intreaba ceva un politist e de rau, ai probleme, nu?
Este ca si cand polististul ar fi asa un fel de monstru mitologic cu 7 capete de care razi in absenta dar la aparitia caruia iti uzi nadragii. In fond nu facem bancuri decat despre ceea ce ne doare, nu? Ceea ce ne afecteaza direct si ceea ce ne intereseaza. Prin urmare de unde aceste reactii la politisti? M-am intrebat mereu.
Pana la urma politistii sunt oamenji ca oricare altii, nu? Recunosc ca nu cunosc foarte multi politisti, dar cei pe care ii cunosc nu sunt nici mai tampiti decat altii si nici nu au 3 capete, coarne si caninii pana la brau. Ei, cunosc si politisti tampiti, dar nu despre asta este vorba. :)
Pana la urma optiunea de a merge la politie/pompieri/armata este in momentul acesta o optiune ok. Castigi bine, sau ma rog, relativ bine dar de la inceput, sansele de avansare sunt bune, daca nu ai chef sa studiezi intensiv, nu te atrage extrem de tare un alt domeniu si nu te deranjeaza regimul de subordonare stricta respectiv perspectiva posibilitatii adrenalinei, de ce nu?
De asemenea, dupa parerea mea, reactia normala la un politist ar trebui sa fie pe de o parte de indiferenta - el isi face treaba lui, tu iti vezi de treaba ta, pe de alta parte de cunoastere a propriilor drepturi.
Pe vremuri consideram ca aceasta reactie ar putea avea legatura cu peroada comunista in care orice contact cu orice fel de autoritate statala putea fi periculos. Acum, de cand am un copil, am gasit o alta explicatie: Amenintarile si spaimele copilariei. Ati observat care sunt cele mai intalnite amenintari? Mamicile, bunicile etc isi ameninta copiii in doua feluri: Nu te du acolo ca e baubaul. Daca faci aia vine politia. Si sa te mai miri ca respectivii copii au o reactie complet disfunctionala cand, ajunsi la maturitate vad un politist... El este teroarea care ti-a bantuit copilaria. Amenintarea incetosata dar terifianta din perioada in care nu stiai propriuzis ce este un politist, dar stiai ca e un motiv de spaima.
Cred ca am imbatranit :(
De fapt sunt aproape sigura... Incep sa ma irite cam multe la "noua generatie". Scrierea cu prescurtari, care ii face efectiv incapabili sa mai scrie corect, chiar si atunci cand incearca, muzica nasoala, hainele mai mult lipsa ... Ce poate fi mai neplacut decat sa vezi o tipa durdulie, ca sa nu spun chiar grasa, cu un pantalon pe deasupra caruia i se revarsa burta si o bluza care ii intra in carne si tipa pe ea. Unele dintre aceste tipe chiar ar arata bine in niste haine care sa le avantajeze, sau cel putin mie mi-ar placea cum ar arata, ca eu nu am apreciat niciodata genul scandura, dar cand pun haine atat de nepotrivite ... iti vine sa fugi.
Chiar si pe unele site-uri care ma amuza ma simt in plus. Limbajul frust, sau ma rog, mai bine zis porcos, murdar, nu m-a deranjat niciodata. Chiar pot spune ca il folosesc si eu. Dar acum incepe sa ma. Poate fi amuzant sa citesti un topic cu glume si glumite despre diverse acte naturale, fiziologice. Dar in momentul in care observi ca pe un site care se doreste satiric toate discutiile se refera la asta devine obositor.
Racla, mafia si toate celelalte formatii au adus un deserviciu enorm. Mie cel putin. Au facut injuraturile si porcariile sa sune perimat. Ce poate fi mai bine decat sa te descarci, uneori, printr-o injuratura, sau folosind cateva cuvinte socante. De fapt sunt multe lucruri care pot fi mai bune, dar si asta este o chestie placuta. Sau era. Acum sa vorbesti ca la usa cortului este normal, este cool, este un semn de revolta, maturitate si originalitate. Asa ca toti sunt TERIBIL de originali in a fi porcosi.
Nu spun ca am imbatranit pentru ca ma deranjeaza astea . Multe m-au deranjat si ma deranjeaza la dobitocii de o varsta cu mine. Iar aceste lucruri m-ar fi deranjat la 16 ani cum ma deranjeaza si acum. Dar in momentul in care registrul porcariilor pe care le fac adolescentii s-a schimbat atat de mult fata de porcaiile din perioada in care tu erai adolescenta, s-a modificat atat de tare ... poate ca ar fi cazul sa ai o criza a varstei de mijloc.
Am ajuns la o concluzie ciudata. Nu valorile se modifica radical de la o generatie la alta, ci nonvaloarea. Nu te simti batran cand vezi valorile promovate de tineri, ci cand vezi porcariile promovate de ei. Si noi aveam oameni care nu stiau sa scrie ... si ii avem inca... dar ei mancau litere, sareau peste cratime, sau dimpotriva le puneau unde nu era necesar ... dar nu scriau cu k gr8 , kewl, u, vb, poop, sprt si mai stiu eu ce draci baltati de prescurtari ... Greselile lor de scriere erau tembele si enervante, dar le intelegeam sensul.
Si noi aveam haine ciudate, sau oribile, dar parca aratau inca a haine :)
Si noi aveam muzica proasta, dar acum ascult aproape nostalgic tampeniile care ma enervau pe atunci.
De fapt sunt aproape sigura... Incep sa ma irite cam multe la "noua generatie". Scrierea cu prescurtari, care ii face efectiv incapabili sa mai scrie corect, chiar si atunci cand incearca, muzica nasoala, hainele mai mult lipsa ... Ce poate fi mai neplacut decat sa vezi o tipa durdulie, ca sa nu spun chiar grasa, cu un pantalon pe deasupra caruia i se revarsa burta si o bluza care ii intra in carne si tipa pe ea. Unele dintre aceste tipe chiar ar arata bine in niste haine care sa le avantajeze, sau cel putin mie mi-ar placea cum ar arata, ca eu nu am apreciat niciodata genul scandura, dar cand pun haine atat de nepotrivite ... iti vine sa fugi.
Chiar si pe unele site-uri care ma amuza ma simt in plus. Limbajul frust, sau ma rog, mai bine zis porcos, murdar, nu m-a deranjat niciodata. Chiar pot spune ca il folosesc si eu. Dar acum incepe sa ma. Poate fi amuzant sa citesti un topic cu glume si glumite despre diverse acte naturale, fiziologice. Dar in momentul in care observi ca pe un site care se doreste satiric toate discutiile se refera la asta devine obositor.
Racla, mafia si toate celelalte formatii au adus un deserviciu enorm. Mie cel putin. Au facut injuraturile si porcariile sa sune perimat. Ce poate fi mai bine decat sa te descarci, uneori, printr-o injuratura, sau folosind cateva cuvinte socante. De fapt sunt multe lucruri care pot fi mai bune, dar si asta este o chestie placuta. Sau era. Acum sa vorbesti ca la usa cortului este normal, este cool, este un semn de revolta, maturitate si originalitate. Asa ca toti sunt TERIBIL de originali in a fi porcosi.
Nu spun ca am imbatranit pentru ca ma deranjeaza astea . Multe m-au deranjat si ma deranjeaza la dobitocii de o varsta cu mine. Iar aceste lucruri m-ar fi deranjat la 16 ani cum ma deranjeaza si acum. Dar in momentul in care registrul porcariilor pe care le fac adolescentii s-a schimbat atat de mult fata de porcaiile din perioada in care tu erai adolescenta, s-a modificat atat de tare ... poate ca ar fi cazul sa ai o criza a varstei de mijloc.
Am ajuns la o concluzie ciudata. Nu valorile se modifica radical de la o generatie la alta, ci nonvaloarea. Nu te simti batran cand vezi valorile promovate de tineri, ci cand vezi porcariile promovate de ei. Si noi aveam oameni care nu stiau sa scrie ... si ii avem inca... dar ei mancau litere, sareau peste cratime, sau dimpotriva le puneau unde nu era necesar ... dar nu scriau cu k gr8 , kewl, u, vb, poop, sprt si mai stiu eu ce draci baltati de prescurtari ... Greselile lor de scriere erau tembele si enervante, dar le intelegeam sensul.
Si noi aveam haine ciudate, sau oribile, dar parca aratau inca a haine :)
Si noi aveam muzica proasta, dar acum ascult aproape nostalgic tampeniile care ma enervau pe atunci.
vineri, 16 octombrie 2009
marți, 13 octombrie 2009
Despre ceilalti
Noi ne privim sufletele si trupurile in oglinda celorlalti, si astfel ajungem sa ne cunoastem. Stiu cine sunt si ce sunt pentru ca ma vad in altii. Stiu ca sunt frumoasa, stiu ca sunt inteligenta, pentru ca stiu ca asa ma vad altii. Stiu cand sunt proasta, stiu cand sunt urata pentru ca asa ma vad altii. Nu orice altul ... dar acei altii privilegiati, vai cum ma caut in ochii lor pentru a vedea cine sunt cu adevarat!
Ma rog, de fapt exagerez, mai sunt chestii pe care le-am descoperit si singura... nu tot ce stiu despre mine am aflat prin altii ... dar sunt, totusi, surprinzator de multe lucruri pe care numai astfel le-am aflat.
Si totusi, cand ii privesc pe altii in mine, vad cat de putin oglindeste sufletul meu din ei. Chiar si persoanele care imi sunt cele mai dragi sunt la sute de kilometrii distanta. Ii iubesc, dar nu ii inteleg, nu ii vad, intregi, asa cum sunt. Vad fragmente, si franturi, si impresii tulburi, si imi dau seama ca eu nu stiu cine sunt ei.
Si totusi, ei se regasesc pe ei in mine.
Si atunci ma intreb, eu cand ma intalnesc pe mine in ei, pe cine intalnesc? Daca ei nu ma stiu eu cum ma pot descoperi in cunoasterea din ei ?
Ma rog, de fapt exagerez, mai sunt chestii pe care le-am descoperit si singura... nu tot ce stiu despre mine am aflat prin altii ... dar sunt, totusi, surprinzator de multe lucruri pe care numai astfel le-am aflat.
Si totusi, cand ii privesc pe altii in mine, vad cat de putin oglindeste sufletul meu din ei. Chiar si persoanele care imi sunt cele mai dragi sunt la sute de kilometrii distanta. Ii iubesc, dar nu ii inteleg, nu ii vad, intregi, asa cum sunt. Vad fragmente, si franturi, si impresii tulburi, si imi dau seama ca eu nu stiu cine sunt ei.
Si totusi, ei se regasesc pe ei in mine.
Si atunci ma intreb, eu cand ma intalnesc pe mine in ei, pe cine intalnesc? Daca ei nu ma stiu eu cum ma pot descoperi in cunoasterea din ei ?
duminică, 11 octombrie 2009
Despre marime
Ok, probabil nu este cel mai bun subiect cu care sa incepi un blog, in masura in care cineva iti citeste textul vreodata iti asumi automat anumite etichete, dar, sincer, chiar este o chestiune care, de curand, ma tot calca pe nervi:
Problematica marimii penisului.
Toti barbatii sunt, intr-o masura mai mare sau mai mica, obsedati de asta. Cred ca numarul de masculi care a trecut prin adolescenta fara sa isi fi masurat dimensiunile obiectului este extrem de mic. Si de aici problemele, complexele, etc.
Totusi nu faptul ca exista o preocupare generala in legatura cu asta ma deranjeaza, este normal, daca este la suprafata si vizibila, o masori o compari, te ingrijorezi, te sperii... multumescu-ti doamne ca la tipe chestiile sunt mai putin vizibile, altfel am fi trecut si noi prin trauma masuratorii si comparatiilor privind adancime, largime, samd.
Ceea ce ma deranjeaza pe mine in legatura cu asta este urmatorul fapt: Concluzia generala ca, daca e mare e BINE. Cu cat mai mare cu atat mai bine. Daca s-ar putea sa fie un instrument cu care ai putea masura adancimea Gropii Marianelor asta nu ar fi de ingrijorat, ca de, femeie pe masura nu o sa gasesti niciodata, ci e de bine frate, e semn de mandrie.
Iar daca nu o ai peste medie, preferabil MULT peste medie, asta este grav. Inseamna ca nu esti bun la pat. Punct. Ai dreptul si datoria sa te complexezi restul vietii ca nu o ai mai mare.
Ah, si inca o chestie, la femei este de dorit sa fie cat mai stramta. Partida de sex ideala ar trebui sa se desfasoare intre o tipa cat mai stramta si un barbat cat mai dotat. Cu cat diferenta este mai mare cu atat mai bine, ca normal, ce poate fi mai placut decat sa bagi un picior marimea 45 intr-un pantof marimea 35?
Acum, am si eu de facut cateva precizari... Nu ca as fi experta lu' peste, sau ca i-ar pasa cuiva de parerile mele, dar ma rog:
1. Este logic imposibil ca majoritatea barbatilor sa aiba un penis mult peste medie. De-aia ii zice, dom'le, medie.
2. Dupa cum exista diferite dimensiuni la tipi, la fel se intampla si cu tipele ... chestia cu fiecare sac care isi gaseste petecul ... daca petecul nu este potrivit sacului nu este vina petecului ... si nici a sacului, si cu siguranta nu este un motiv de complexare, keep on looking!
3. Daca ti-ai gasit petecul, atunci ce sens mai are sa te complexezi de ceva? (de fapt de aici provine enervarea mea: de la ideea ca, un barbat care este extrem de bun in pat, de care tipa este MAI mult decat multumita, se poate complexa ca ea ar trebui sa isi gaseasca pe cineva cu aia mai mare ... sau respectiv este speriat ca, desigur, ea il va lasa, ca doar el nu o are chiar atat de mare, nu? si orice femeie cauta un barbat cu aia cat mai mare, nu?)
4. Daca e mare asta nu este neaparat de bine. Dimpotriva. Daca tipa iti spune ca i se pare cam mare, asta nu este un compliment, nu este un motiv sa pleznesti de fericire si sa te infoi ca un pepene.
5. Daca e mare asta nu este suficient. Nu este un motiv sa stai ca mortul in papusoi si sa dai de 3 ori din fund ca de, vorba ceea, este mare, ce ar mai putea dori cineva.
6. Per total, povestea cu nu conteaza marimea ci ce stii sa faci cu ea nu este un basm de adormit copiii.
Gata ca m-am plictisit
Problematica marimii penisului.
Toti barbatii sunt, intr-o masura mai mare sau mai mica, obsedati de asta. Cred ca numarul de masculi care a trecut prin adolescenta fara sa isi fi masurat dimensiunile obiectului este extrem de mic. Si de aici problemele, complexele, etc.
Totusi nu faptul ca exista o preocupare generala in legatura cu asta ma deranjeaza, este normal, daca este la suprafata si vizibila, o masori o compari, te ingrijorezi, te sperii... multumescu-ti doamne ca la tipe chestiile sunt mai putin vizibile, altfel am fi trecut si noi prin trauma masuratorii si comparatiilor privind adancime, largime, samd.
Ceea ce ma deranjeaza pe mine in legatura cu asta este urmatorul fapt: Concluzia generala ca, daca e mare e BINE. Cu cat mai mare cu atat mai bine. Daca s-ar putea sa fie un instrument cu care ai putea masura adancimea Gropii Marianelor asta nu ar fi de ingrijorat, ca de, femeie pe masura nu o sa gasesti niciodata, ci e de bine frate, e semn de mandrie.
Iar daca nu o ai peste medie, preferabil MULT peste medie, asta este grav. Inseamna ca nu esti bun la pat. Punct. Ai dreptul si datoria sa te complexezi restul vietii ca nu o ai mai mare.
Ah, si inca o chestie, la femei este de dorit sa fie cat mai stramta. Partida de sex ideala ar trebui sa se desfasoare intre o tipa cat mai stramta si un barbat cat mai dotat. Cu cat diferenta este mai mare cu atat mai bine, ca normal, ce poate fi mai placut decat sa bagi un picior marimea 45 intr-un pantof marimea 35?
Acum, am si eu de facut cateva precizari... Nu ca as fi experta lu' peste, sau ca i-ar pasa cuiva de parerile mele, dar ma rog:
1. Este logic imposibil ca majoritatea barbatilor sa aiba un penis mult peste medie. De-aia ii zice, dom'le, medie.
2. Dupa cum exista diferite dimensiuni la tipi, la fel se intampla si cu tipele ... chestia cu fiecare sac care isi gaseste petecul ... daca petecul nu este potrivit sacului nu este vina petecului ... si nici a sacului, si cu siguranta nu este un motiv de complexare, keep on looking!
3. Daca ti-ai gasit petecul, atunci ce sens mai are sa te complexezi de ceva? (de fapt de aici provine enervarea mea: de la ideea ca, un barbat care este extrem de bun in pat, de care tipa este MAI mult decat multumita, se poate complexa ca ea ar trebui sa isi gaseasca pe cineva cu aia mai mare ... sau respectiv este speriat ca, desigur, ea il va lasa, ca doar el nu o are chiar atat de mare, nu? si orice femeie cauta un barbat cu aia cat mai mare, nu?)
4. Daca e mare asta nu este neaparat de bine. Dimpotriva. Daca tipa iti spune ca i se pare cam mare, asta nu este un compliment, nu este un motiv sa pleznesti de fericire si sa te infoi ca un pepene.
5. Daca e mare asta nu este suficient. Nu este un motiv sa stai ca mortul in papusoi si sa dai de 3 ori din fund ca de, vorba ceea, este mare, ce ar mai putea dori cineva.
6. Per total, povestea cu nu conteaza marimea ci ce stii sa faci cu ea nu este un basm de adormit copiii.
Gata ca m-am plictisit
in loc de introducere
De ce un blog?
Se pare ca asta-i moda, e cool si bestial si mai stiu eu cum sa ai un blog. Al tau. Pe care sa il oferi in status la messenger, pe care sa il oferi prietenilor, pe care sa vorbesti intr-un limbaj cat mai dur, ca ce, esti un dur, si, mai mult decat orice, te doare la basca cine te citeste si cine nu, ce parere isi face despre tine s.a.m.d. Ca doar de aia ai blog: ca nu vrei sa ti-l citeasca nimeni. Si pentru ca nu te intereseaza parerea altora. Ca sa iti dovedesti completa nepasare.
Asadar exact acestea sunt motivele pentru care imi fac si eu un blog. Evident.
De fapt mi-e dor de jurnalul meu. Cand eram mai mica, cu bube in cap si par pe limba, aveam jurnal. Acolo scriam diverse. De la chestii extrem de intime la bucati de proza si schite de poezii (nu, nu va speriati, am trecut de faza poezelelor, nu o sa intoxic pe nimeni cu asa ceva). Intre timp m-am maturizat, m-am plictisit, m-am lenevit, sau poate aberatiile interne si internalizate nu mi-au mai fost suficiente. Am inceput sa-mi dezgolesc sufletul in public. Ma rog, intre prieteni apopiati, nu chiar asa, urcata pe o cutie in mijlocul unei piete strigandu-mi ofurile. Desi cutiile si pietele sunt tentante, nu? De altfel diversele jurnale s-au inmultit, s-au ratacit, s-au amestecat cu diverse notite, cursuri, si mai stiu eu ce, si mi-ar fi extrem de complicat sa caut acum ceva in ele. Sa ma minunez de fiinta care eram atunci, sa ma crucesc de problemele pe care le aveam si de prostiile care imi treceau prin cap, sa imi fie dor de inocenta pierduta. Daca am fost vreodata inocenta, ceea ce este oarecum discutabil, dar ma rog ....
De asemenea a inceput sa imi fie dor de forumuri. Aveam cateva in care scriam constant. In timp am incetat. Dar mi-e dor de amicitia aceea cu niste oameni pe care nu ii cunosti si nici nu ii vei cunoaste niciodata, dar despre care stii ca gandesc la fel ca tine, cu care poti schimba trei vorbe si care iti pot da un raspuns inteligent.
In ultimul timp am inceput sa citesc cateva bloguri. Si de fapt sunt misto. Este un mod de a-ti pastra intimitatea, ca doar, de, nu iti dai numar de telefon si adresa de corespondenta, un mod de a scoate din tine toate porcariile, si poate minunatiile, de a le externaliza, puse bine pe un raft intru citire ulterioara si minunare : ia uite ba, chiar asa gandeam eu atunci?
Si un mod de a iti etala sufletul catre altii. Daca exista altii interesati de sufletul tau.
Asadar, de ce un blog? pentru ca sunt in convalescenta si ma plictisesc, pentru ca sunt suficient de narcisista sa fiu sigura ca, in viitor, ma va atrage o oglinda a sinelui din prezent, pentru ca nu imi mai place sa tin pixul in mana si un caiet, acum aceste actiuni nu le mai asociez cu relaxarea si cu aflarea unor lucruri interesante, ci cu munca. Si, in primul si primul rand, pentru ca asa mi-a venit mie astazi.
Desre ce va fi blogul? Despre mine. Nu va fi un blog despre retete de bucate, filme, masini, vacanta perfecta sau mai stiu eu ce. Nu va avea o tema. Ci un blog despre ce imi trece mie prin cap. Ieri mi-a trecut prin cap ca nu stiu mai nimic despre ornitorinc. Asadar m-a tentat sa citesc despre animale. Stiati ca exista mamifere otravitoare? Ca eu sincera sa fiu nu am stiut. Sau ca dintele de narval are de cateva ori mai multe terminatii nervoase decat organele genitale omenesti? Adica poate nu o fi avut toate implicatiile magice de poveste falsul corn de inorog, dar ceva magie trebuie sa existe intr-un dinte spiralat cu un numar implauzibil de nervi, nu?
Ma rog, dupa ce o sa ma prind cum se face o sa adaug si niste link-uri. ia sa vedem, merge? http://weirdimals.wordpress.com/category/mammals/
Se pare ca asta-i moda, e cool si bestial si mai stiu eu cum sa ai un blog. Al tau. Pe care sa il oferi in status la messenger, pe care sa il oferi prietenilor, pe care sa vorbesti intr-un limbaj cat mai dur, ca ce, esti un dur, si, mai mult decat orice, te doare la basca cine te citeste si cine nu, ce parere isi face despre tine s.a.m.d. Ca doar de aia ai blog: ca nu vrei sa ti-l citeasca nimeni. Si pentru ca nu te intereseaza parerea altora. Ca sa iti dovedesti completa nepasare.
Asadar exact acestea sunt motivele pentru care imi fac si eu un blog. Evident.
De fapt mi-e dor de jurnalul meu. Cand eram mai mica, cu bube in cap si par pe limba, aveam jurnal. Acolo scriam diverse. De la chestii extrem de intime la bucati de proza si schite de poezii (nu, nu va speriati, am trecut de faza poezelelor, nu o sa intoxic pe nimeni cu asa ceva). Intre timp m-am maturizat, m-am plictisit, m-am lenevit, sau poate aberatiile interne si internalizate nu mi-au mai fost suficiente. Am inceput sa-mi dezgolesc sufletul in public. Ma rog, intre prieteni apopiati, nu chiar asa, urcata pe o cutie in mijlocul unei piete strigandu-mi ofurile. Desi cutiile si pietele sunt tentante, nu? De altfel diversele jurnale s-au inmultit, s-au ratacit, s-au amestecat cu diverse notite, cursuri, si mai stiu eu ce, si mi-ar fi extrem de complicat sa caut acum ceva in ele. Sa ma minunez de fiinta care eram atunci, sa ma crucesc de problemele pe care le aveam si de prostiile care imi treceau prin cap, sa imi fie dor de inocenta pierduta. Daca am fost vreodata inocenta, ceea ce este oarecum discutabil, dar ma rog ....
De asemenea a inceput sa imi fie dor de forumuri. Aveam cateva in care scriam constant. In timp am incetat. Dar mi-e dor de amicitia aceea cu niste oameni pe care nu ii cunosti si nici nu ii vei cunoaste niciodata, dar despre care stii ca gandesc la fel ca tine, cu care poti schimba trei vorbe si care iti pot da un raspuns inteligent.
In ultimul timp am inceput sa citesc cateva bloguri. Si de fapt sunt misto. Este un mod de a-ti pastra intimitatea, ca doar, de, nu iti dai numar de telefon si adresa de corespondenta, un mod de a scoate din tine toate porcariile, si poate minunatiile, de a le externaliza, puse bine pe un raft intru citire ulterioara si minunare : ia uite ba, chiar asa gandeam eu atunci?
Si un mod de a iti etala sufletul catre altii. Daca exista altii interesati de sufletul tau.
Asadar, de ce un blog? pentru ca sunt in convalescenta si ma plictisesc, pentru ca sunt suficient de narcisista sa fiu sigura ca, in viitor, ma va atrage o oglinda a sinelui din prezent, pentru ca nu imi mai place sa tin pixul in mana si un caiet, acum aceste actiuni nu le mai asociez cu relaxarea si cu aflarea unor lucruri interesante, ci cu munca. Si, in primul si primul rand, pentru ca asa mi-a venit mie astazi.
Desre ce va fi blogul? Despre mine. Nu va fi un blog despre retete de bucate, filme, masini, vacanta perfecta sau mai stiu eu ce. Nu va avea o tema. Ci un blog despre ce imi trece mie prin cap. Ieri mi-a trecut prin cap ca nu stiu mai nimic despre ornitorinc. Asadar m-a tentat sa citesc despre animale. Stiati ca exista mamifere otravitoare? Ca eu sincera sa fiu nu am stiut. Sau ca dintele de narval are de cateva ori mai multe terminatii nervoase decat organele genitale omenesti? Adica poate nu o fi avut toate implicatiile magice de poveste falsul corn de inorog, dar ceva magie trebuie sa existe intr-un dinte spiralat cu un numar implauzibil de nervi, nu?
Ma rog, dupa ce o sa ma prind cum se face o sa adaug si niste link-uri. ia sa vedem, merge? http://weirdimals.wordpress.com/category/mammals/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
