Gluma zilei

Astazi am citit o chestie super: doi piloti au fost sanctionati pentru ca au uitat sa aterizeze :))

Au depasit cu 150 de mile adica nimica toata - 240 de km aeroportul de destinatie, pentru ca se jucau pe laptop.

Iata drumul lor.

De asemenea, uitasera sa modifice lungimea de unda, cea pe care comunicasera cu turnul de control din orasul de plecare, astfel incat turnul de control si ceilalti piloti care incercau sa le atraga atentia s-au aflat in imposibilitatea de a o face.

Si te gandesti ca unii se plang de SOFERII care vorbesc la telefon ...

Daca tot pun o chestie amuzanta iata si doua linkuri catre cate ceva ce ma amuza. TARE.

http://www.pixelscapes.com/spatulacity/button.htm

http://www.trilulilu.ro/costibardash/bf2411a7d03642

hic sunt dracones

Tocmai am terminat cartea "Aurul Incasilor". O carte absolut deosebita. Chiar cred ca este cea mai proasta carte pe care am citit-o de FOARTE multa vreme. Si zau ca am citit ceva carti proaste in ultimul timp. Un fel de Indiana Jones, scrisa ingrozitor. Personajele sunt schitate doar, absolut plate, motivatiile lor lipsesc cu desavarsire, fortele si stamina lor ar fi justificate doar daca ar fi super eroi, intrigile sunt absolut incredibile si puerile, o gramada de mistere, fara stricta legatura, pe care diversi incearca sa le descopere de zeci sau sute de ani sunt elucidate brusc, samd. Toate astea ar face o carte sa fie proasta. Dar sunt doua lucruri care fac ca aceasta carte sa fie absolut deosebita, trecand-o, dupa parerea mea, de la rangul de porcarie la cel de incredibil de proasta. Si anume:
1. Personajele pozitive ucid, in legitima aparare, un numar oarecare de oameni. In schimb, personajele negative, mostrii malefici, nu reusesc, pe tot parcursul volumului, sa omoare PE NIMENI. Nici macar vreun inocent bystander, nici macar vreo matza din vecini, nimic. Se face aluzie la cineva omorat de unul dintre ei INAINTE de momentul la care se desfasoara actiunea cartii, si ni se explica ce ucigasi cu sange rece sunt ei toti, dar inocentii care salveaza situatia ucid in stanga si in dreapta cu sange rece, pe cand perversii criminali nu omoara nici o musca.
2. Deux ex machina. De mult nu am mai citit o carte in care, efectiv, sa coboare din ceruri un deux ex machina care sa rezolve situatia. In aceasta minunata capodopera, autorul, clive cussler, apare ca personaj, povestindu-le eroilor despre existenta unui fluviu subteran care va fi folosit pentru a rezolva misterul/ salva situatia etc. Personajului principal ii pare cunoscuta fata autorului, dar nu stie de unde, iar eroina ii afla numele, pe care, ulterior, se mira ca l-a uitat imediat. Adica interventie divina sau ma rog auctoriala, deschisa, pe fatza, subliniata voit.


In concluzie, stai sa te intrebi. Cine-i prostul aici? Cu siguranta nu autorul care a scris o chestie oribila dar usor vandabila, presupun ca a scos o gramada de bani, faima etc, ci EU, care am stat sa citesc pana la capat sinistra porcarie

Limita de incompetenta

Stiti expresia: “fiecare tinde sa isi atinga limita de incompetenta”? Exista si o explicatie. Nu imi apartine, dar imi place foarte mult. Am presupus ca toate lumea o cunoaste, dar, de curand, am vorbit cu niste prieteni care nu o stiau. Asa ca poate nu o stiti nici voi:
In momentul in care cineva este foarte bun intr-un anumit post, ce se intampla? Este avansat.
Daca si in urmatorul post este foarte bun, atunci, natural, va fi avansat din nou.
Si asa mai departe, pana cand ajunge intr-un post in care nu se mai descurca. Nu mai este bun, nu mai este promovat, dar, daca nu este absolut execrabil, nu va fi nici dat afara. Prin urmare si-a atins limita de incompetenta, si va ramane acolo pe o durata nedefinita, probabil lunga, pentru a face, prost, ceea ce altul ar face mult mai bine.
Asadar o societate concurentiala, bazata pe promovarea corecta a celor care o merita, tinde sa fie o societate in care fiecare este intr-un post mai bun decat merita, in care fiecare este incompetent in activitatea pe care o desfasoara.
Dragut, nu? :)

Ma intreb

Chiar nimeni nu are nimic de comentat? Ca vad ca sunt destui cei care trec pe aici .... Oameni buni, va multumesc ca ati venit pe blogul meu.
Nu este obligatoriu sa comentati. Dar stiti? Ar fi dragut daca ati face-o. O parere, o incurajare, o injuratura, ceva? :D

Despre autoritate

De fapt nu este vorba despre autoritate in general ci despe una dintre figurile autoritatii, si anume politistii.
Intotdeauna m-a socat reactia pe care o au unii oamenii la politisti. Dincolo de un dispret ostentativ, declarat, vezi toate bancurile cu politisti si respectiv succesul nebun pe care l-au avut mereu cei de la Vacanta Mare cu porcariile lor, exista si o alta reactie, aceea de spaima incontrolabila. Am avut de doua ori ocazia sa vad cum, oameni perfecti normali, relativ inteligenti, intra in panica atunci cand vad un politist respectiv atunci cand sunt opriti/ intrebati ceva de catre un politist.
De fapt sa spun si care au fost reactiile care m-au socat legate de politisti, nu? Pe de o parte reactia unei amice de a evita o anumita zona pentru ca acolo era un politists. PARDON? Si daca era ce? Musca? Esti infractor? Pe de alta parte reactia unui prieten atunci cand, pe o plaja, noaptea, am fost legitimati de o patrula - panica totala. Ei nu catadicsisera sa se legitimeze, sa se prezinte, sa nimic, noi nu faceam nimic ilegal, dar daca te intreaba ceva un politist e de rau, ai probleme, nu?
Este ca si cand polististul ar fi asa un fel de monstru mitologic cu 7 capete de care razi in absenta dar la aparitia caruia iti uzi nadragii. In fond nu facem bancuri decat despre ceea ce ne doare, nu? Ceea ce ne afecteaza direct si ceea ce ne intereseaza. Prin urmare de unde aceste reactii la politisti? M-am intrebat mereu.
Pana la urma politistii sunt oamenji ca oricare altii, nu? Recunosc ca nu cunosc foarte multi politisti, dar cei pe care ii cunosc nu sunt nici mai tampiti decat altii si nici nu au 3 capete, coarne si caninii pana la brau. Ei, cunosc si politisti tampiti, dar nu despre asta este vorba. :)
Pana la urma optiunea de a merge la politie/pompieri/armata este in momentul acesta o optiune ok. Castigi bine, sau ma rog, relativ bine dar de la inceput, sansele de avansare sunt bune, daca nu ai chef sa studiezi intensiv, nu te atrage extrem de tare un alt domeniu si nu te deranjeaza regimul de subordonare stricta respectiv perspectiva posibilitatii adrenalinei, de ce nu?
De asemenea, dupa parerea mea, reactia normala la un politist ar trebui sa fie pe de o parte de indiferenta - el isi face treaba lui, tu iti vezi de treaba ta, pe de alta parte de cunoastere a propriilor drepturi.
Pe vremuri consideram ca aceasta reactie ar putea avea legatura cu peroada comunista in care orice contact cu orice fel de autoritate statala putea fi periculos. Acum, de cand am un copil, am gasit o alta explicatie: Amenintarile si spaimele copilariei. Ati observat care sunt cele mai intalnite amenintari? Mamicile, bunicile etc isi ameninta copiii in doua feluri: Nu te du acolo ca e baubaul. Daca faci aia vine politia. Si sa te mai miri ca respectivii copii au o reactie complet disfunctionala cand, ajunsi la maturitate vad un politist... El este teroarea care ti-a bantuit copilaria. Amenintarea incetosata dar terifianta din perioada in care nu stiai propriuzis ce este un politist, dar stiai ca e un motiv de spaima.

Cred ca am imbatranit :(
De fapt sunt aproape sigura... Incep sa ma irite cam multe la "noua generatie". Scrierea cu prescurtari, care ii face efectiv incapabili sa mai scrie corect, chiar si atunci cand incearca, muzica nasoala, hainele mai mult lipsa ... Ce poate fi mai neplacut decat sa vezi o tipa durdulie, ca sa nu spun chiar grasa, cu un pantalon pe deasupra caruia i se revarsa burta si o bluza care ii intra in carne si tipa pe ea. Unele dintre aceste tipe chiar ar arata bine in niste haine care sa le avantajeze, sau cel putin mie mi-ar placea cum ar arata, ca eu nu am apreciat niciodata genul scandura, dar cand pun haine atat de nepotrivite ... iti vine sa fugi.
Chiar si pe unele site-uri care ma amuza ma simt in plus. Limbajul frust, sau ma rog, mai bine zis porcos, murdar, nu m-a deranjat niciodata. Chiar pot spune ca il folosesc si eu. Dar acum incepe sa ma. Poate fi amuzant sa citesti un topic cu glume si glumite despre diverse acte naturale, fiziologice. Dar in momentul in care observi ca pe un site care se doreste satiric toate discutiile se refera la asta devine obositor.
Racla, mafia si toate celelalte formatii au adus un deserviciu enorm. Mie cel putin. Au facut injuraturile si porcariile sa sune perimat. Ce poate fi mai bine decat sa te descarci, uneori, printr-o injuratura, sau folosind cateva cuvinte socante. De fapt sunt multe lucruri care pot fi mai bune, dar si asta este o chestie placuta. Sau era. Acum sa vorbesti ca la usa cortului este normal, este cool, este un semn de revolta, maturitate si originalitate. Asa ca toti sunt TERIBIL de originali in a fi porcosi.
Nu spun ca am imbatranit pentru ca ma deranjeaza astea . Multe m-au deranjat si ma deranjeaza la dobitocii de o varsta cu mine. Iar aceste lucruri m-ar fi deranjat la 16 ani cum ma deranjeaza si acum. Dar in momentul in care registrul porcariilor pe care le fac adolescentii s-a schimbat atat de mult fata de porcaiile din perioada in care tu erai adolescenta, s-a modificat atat de tare ... poate ca ar fi cazul sa ai o criza a varstei de mijloc.
Am ajuns la o concluzie ciudata. Nu valorile se modifica radical de la o generatie la alta, ci nonvaloarea. Nu te simti batran cand vezi valorile promovate de tineri, ci cand vezi porcariile promovate de ei. Si noi aveam oameni care nu stiau sa scrie ... si ii avem inca... dar ei mancau litere, sareau peste cratime, sau dimpotriva le puneau unde nu era necesar ... dar nu scriau cu k gr8 , kewl, u, vb, poop, sprt si mai stiu eu ce draci baltati de prescurtari ... Greselile lor de scriere erau tembele si enervante, dar le intelegeam sensul.
Si noi aveam haine ciudate, sau oribile, dar parca aratau inca a haine :)
Si noi aveam muzica proasta, dar acum ascult aproape nostalgic tampeniile care ma enervau pe atunci.

Mi-e lene

si atat :)

Despre ceilalti

Noi ne privim sufletele si trupurile in oglinda celorlalti, si astfel ajungem sa ne cunoastem. Stiu cine sunt si ce sunt pentru ca ma vad in altii. Stiu ca sunt frumoasa, stiu ca sunt inteligenta, pentru ca stiu ca asa ma vad altii. Stiu cand sunt proasta, stiu cand sunt urata pentru ca asa ma vad altii. Nu orice altul ... dar acei altii privilegiati, vai cum ma caut in ochii lor pentru a vedea cine sunt cu adevarat!
Ma rog, de fapt exagerez, mai sunt chestii pe care le-am descoperit si singura... nu tot ce stiu despre mine am aflat prin altii ... dar sunt, totusi, surprinzator de multe lucruri pe care numai astfel le-am aflat.
Si totusi, cand ii privesc pe altii in mine, vad cat de putin oglindeste sufletul meu din ei. Chiar si persoanele care imi sunt cele mai dragi sunt la sute de kilometrii distanta. Ii iubesc, dar nu ii inteleg, nu ii vad, intregi, asa cum sunt. Vad fragmente, si franturi, si impresii tulburi, si imi dau seama ca eu nu stiu cine sunt ei.
Si totusi, ei se regasesc pe ei in mine.
Si atunci ma intreb, eu cand ma intalnesc pe mine in ei, pe cine intalnesc? Daca ei nu ma stiu eu cum ma pot descoperi in cunoasterea din ei ?

Despre marime

Ok, probabil nu este cel mai bun subiect cu care sa incepi un blog, in masura in care cineva iti citeste textul vreodata iti asumi automat anumite etichete, dar, sincer, chiar este o chestiune care, de curand, ma tot calca pe nervi:
Problematica marimii penisului.
Toti barbatii sunt, intr-o masura mai mare sau mai mica, obsedati de asta. Cred ca numarul de masculi care a trecut prin adolescenta fara sa isi fi masurat dimensiunile obiectului este extrem de mic. Si de aici problemele, complexele, etc.
Totusi nu faptul ca exista o preocupare generala in legatura cu asta ma deranjeaza, este normal, daca este la suprafata si vizibila, o masori o compari, te ingrijorezi, te sperii... multumescu-ti doamne ca la tipe chestiile sunt mai putin vizibile, altfel am fi trecut si noi prin trauma masuratorii si comparatiilor privind adancime, largime, samd.
Ceea ce ma deranjeaza pe mine in legatura cu asta este urmatorul fapt: Concluzia generala ca, daca e mare e BINE. Cu cat mai mare cu atat mai bine. Daca s-ar putea sa fie un instrument cu care ai putea masura adancimea Gropii Marianelor asta nu ar fi de ingrijorat, ca de, femeie pe masura nu o sa gasesti niciodata, ci e de bine frate, e semn de mandrie.
Iar daca nu o ai peste medie, preferabil MULT peste medie, asta este grav. Inseamna ca nu esti bun la pat. Punct. Ai dreptul si datoria sa te complexezi restul vietii ca nu o ai mai mare.
Ah, si inca o chestie, la femei este de dorit sa fie cat mai stramta. Partida de sex ideala ar trebui sa se desfasoare intre o tipa cat mai stramta si un barbat cat mai dotat. Cu cat diferenta este mai mare cu atat mai bine, ca normal, ce poate fi mai placut decat sa bagi un picior marimea 45 intr-un pantof marimea 35?

Acum, am si eu de facut cateva precizari... Nu ca as fi experta lu' peste, sau ca i-ar pasa cuiva de parerile mele, dar ma rog:

1. Este logic imposibil ca majoritatea barbatilor sa aiba un penis mult peste medie. De-aia ii zice, dom'le, medie.
2. Dupa cum exista diferite dimensiuni la tipi, la fel se intampla si cu tipele ... chestia cu fiecare sac care isi gaseste petecul ... daca petecul nu este potrivit sacului nu este vina petecului ... si nici a sacului, si cu siguranta nu este un motiv de complexare, keep on looking!
3. Daca ti-ai gasit petecul, atunci ce sens mai are sa te complexezi de ceva? (de fapt de aici provine enervarea mea: de la ideea ca, un barbat care este extrem de bun in pat, de care tipa este MAI mult decat multumita, se poate complexa ca ea ar trebui sa isi gaseasca pe cineva cu aia mai mare ... sau respectiv este speriat ca, desigur, ea il va lasa, ca doar el nu o are chiar atat de mare, nu? si orice femeie cauta un barbat cu aia cat mai mare, nu?)
4. Daca e mare asta nu este neaparat de bine. Dimpotriva. Daca tipa iti spune ca i se pare cam mare, asta nu este un compliment, nu este un motiv sa pleznesti de fericire si sa te infoi ca un pepene.
5. Daca e mare asta nu este suficient. Nu este un motiv sa stai ca mortul in papusoi si sa dai de 3 ori din fund ca de, vorba ceea, este mare, ce ar mai putea dori cineva.
6. Per total, povestea cu nu conteaza marimea ci ce stii sa faci cu ea nu este un basm de adormit copiii.
Gata ca m-am plictisit

in loc de introducere

De ce un blog?

Se pare ca asta-i moda, e cool si bestial si mai stiu eu cum sa ai un blog. Al tau. Pe care sa il oferi in status la messenger, pe care sa il oferi prietenilor, pe care sa vorbesti intr-un limbaj cat mai dur, ca ce, esti un dur, si, mai mult decat orice, te doare la basca cine te citeste si cine nu, ce parere isi face despre tine s.a.m.d. Ca doar de aia ai blog: ca nu vrei sa ti-l citeasca nimeni. Si pentru ca nu te intereseaza parerea altora. Ca sa iti dovedesti completa nepasare.

Asadar exact acestea sunt motivele pentru care imi fac si eu un blog. Evident.



De fapt mi-e dor de jurnalul meu. Cand eram mai mica, cu bube in cap si par pe limba, aveam jurnal. Acolo scriam diverse. De la chestii extrem de intime la bucati de proza si schite de poezii (nu, nu va speriati, am trecut de faza poezelelor, nu o sa intoxic pe nimeni cu asa ceva). Intre timp m-am maturizat, m-am plictisit, m-am lenevit, sau poate aberatiile interne si internalizate nu mi-au mai fost suficiente. Am inceput sa-mi dezgolesc sufletul in public. Ma rog, intre prieteni apopiati, nu chiar asa, urcata pe o cutie in mijlocul unei piete strigandu-mi ofurile. Desi cutiile si pietele sunt tentante, nu? De altfel diversele jurnale s-au inmultit, s-au ratacit, s-au amestecat cu diverse notite, cursuri, si mai stiu eu ce, si mi-ar fi extrem de complicat sa caut acum ceva in ele. Sa ma minunez de fiinta care eram atunci, sa ma crucesc de problemele pe care le aveam si de prostiile care imi treceau prin cap, sa imi fie dor de inocenta pierduta. Daca am fost vreodata inocenta, ceea ce este oarecum discutabil, dar ma rog ....



De asemenea a inceput sa imi fie dor de forumuri. Aveam cateva in care scriam constant. In timp am incetat. Dar mi-e dor de amicitia aceea cu niste oameni pe care nu ii cunosti si nici nu ii vei cunoaste niciodata, dar despre care stii ca gandesc la fel ca tine, cu care poti schimba trei vorbe si care iti pot da un raspuns inteligent.



In ultimul timp am inceput sa citesc cateva bloguri. Si de fapt sunt misto. Este un mod de a-ti pastra intimitatea, ca doar, de, nu iti dai numar de telefon si adresa de corespondenta, un mod de a scoate din tine toate porcariile, si poate minunatiile, de a le externaliza, puse bine pe un raft intru citire ulterioara si minunare : ia uite ba, chiar asa gandeam eu atunci?

Si un mod de a iti etala sufletul catre altii. Daca exista altii interesati de sufletul tau.



Asadar, de ce un blog? pentru ca sunt in convalescenta si ma plictisesc, pentru ca sunt suficient de narcisista sa fiu sigura ca, in viitor, ma va atrage o oglinda a sinelui din prezent, pentru ca nu imi mai place sa tin pixul in mana si un caiet, acum aceste actiuni nu le mai asociez cu relaxarea si cu aflarea unor lucruri interesante, ci cu munca. Si, in primul si primul rand, pentru ca asa mi-a venit mie astazi.

Desre ce va fi blogul? Despre mine. Nu va fi un blog despre retete de bucate, filme, masini, vacanta perfecta sau mai stiu eu ce. Nu va avea o tema. Ci un blog despre ce imi trece mie prin cap. Ieri mi-a trecut prin cap ca nu stiu mai nimic despre ornitorinc. Asadar m-a tentat sa citesc despre animale. Stiati ca exista mamifere otravitoare? Ca eu sincera sa fiu nu am stiut. Sau ca dintele de narval are de cateva ori mai multe terminatii nervoase decat organele genitale omenesti? Adica poate nu o fi avut toate implicatiile magice de poveste falsul corn de inorog, dar ceva magie trebuie sa existe intr-un dinte spiralat cu un numar implauzibil de nervi, nu?



Ma rog, dupa ce o sa ma prind cum se face o sa adaug si niste link-uri. ia sa vedem, merge? http://weirdimals.wordpress.com/category/mammals/