in loc de introducere

De ce un blog?

Se pare ca asta-i moda, e cool si bestial si mai stiu eu cum sa ai un blog. Al tau. Pe care sa il oferi in status la messenger, pe care sa il oferi prietenilor, pe care sa vorbesti intr-un limbaj cat mai dur, ca ce, esti un dur, si, mai mult decat orice, te doare la basca cine te citeste si cine nu, ce parere isi face despre tine s.a.m.d. Ca doar de aia ai blog: ca nu vrei sa ti-l citeasca nimeni. Si pentru ca nu te intereseaza parerea altora. Ca sa iti dovedesti completa nepasare.

Asadar exact acestea sunt motivele pentru care imi fac si eu un blog. Evident.



De fapt mi-e dor de jurnalul meu. Cand eram mai mica, cu bube in cap si par pe limba, aveam jurnal. Acolo scriam diverse. De la chestii extrem de intime la bucati de proza si schite de poezii (nu, nu va speriati, am trecut de faza poezelelor, nu o sa intoxic pe nimeni cu asa ceva). Intre timp m-am maturizat, m-am plictisit, m-am lenevit, sau poate aberatiile interne si internalizate nu mi-au mai fost suficiente. Am inceput sa-mi dezgolesc sufletul in public. Ma rog, intre prieteni apopiati, nu chiar asa, urcata pe o cutie in mijlocul unei piete strigandu-mi ofurile. Desi cutiile si pietele sunt tentante, nu? De altfel diversele jurnale s-au inmultit, s-au ratacit, s-au amestecat cu diverse notite, cursuri, si mai stiu eu ce, si mi-ar fi extrem de complicat sa caut acum ceva in ele. Sa ma minunez de fiinta care eram atunci, sa ma crucesc de problemele pe care le aveam si de prostiile care imi treceau prin cap, sa imi fie dor de inocenta pierduta. Daca am fost vreodata inocenta, ceea ce este oarecum discutabil, dar ma rog ....



De asemenea a inceput sa imi fie dor de forumuri. Aveam cateva in care scriam constant. In timp am incetat. Dar mi-e dor de amicitia aceea cu niste oameni pe care nu ii cunosti si nici nu ii vei cunoaste niciodata, dar despre care stii ca gandesc la fel ca tine, cu care poti schimba trei vorbe si care iti pot da un raspuns inteligent.



In ultimul timp am inceput sa citesc cateva bloguri. Si de fapt sunt misto. Este un mod de a-ti pastra intimitatea, ca doar, de, nu iti dai numar de telefon si adresa de corespondenta, un mod de a scoate din tine toate porcariile, si poate minunatiile, de a le externaliza, puse bine pe un raft intru citire ulterioara si minunare : ia uite ba, chiar asa gandeam eu atunci?

Si un mod de a iti etala sufletul catre altii. Daca exista altii interesati de sufletul tau.



Asadar, de ce un blog? pentru ca sunt in convalescenta si ma plictisesc, pentru ca sunt suficient de narcisista sa fiu sigura ca, in viitor, ma va atrage o oglinda a sinelui din prezent, pentru ca nu imi mai place sa tin pixul in mana si un caiet, acum aceste actiuni nu le mai asociez cu relaxarea si cu aflarea unor lucruri interesante, ci cu munca. Si, in primul si primul rand, pentru ca asa mi-a venit mie astazi.

Desre ce va fi blogul? Despre mine. Nu va fi un blog despre retete de bucate, filme, masini, vacanta perfecta sau mai stiu eu ce. Nu va avea o tema. Ci un blog despre ce imi trece mie prin cap. Ieri mi-a trecut prin cap ca nu stiu mai nimic despre ornitorinc. Asadar m-a tentat sa citesc despre animale. Stiati ca exista mamifere otravitoare? Ca eu sincera sa fiu nu am stiut. Sau ca dintele de narval are de cateva ori mai multe terminatii nervoase decat organele genitale omenesti? Adica poate nu o fi avut toate implicatiile magice de poveste falsul corn de inorog, dar ceva magie trebuie sa existe intr-un dinte spiralat cu un numar implauzibil de nervi, nu?



Ma rog, dupa ce o sa ma prind cum se face o sa adaug si niste link-uri. ia sa vedem, merge? http://weirdimals.wordpress.com/category/mammals/